Oamenii sunt lumina - reportaj excepțional

Read more...

Iubirea nu cerșește

Concupiscenţa cerşeşte. Iubirea nu cerşeşte, iubirea cere o şansă şi când răspunsul zăboveşte, intră în sala de aşteptare. Ar fi o idee interesantă, să creăm săli de aşteptare pentru îndrăgostiţi… 

„- Ce faci aici?”. „- Aştept dragostea”. 

Teodor Burnar

Read more...

Marșul pentru Viață în Franța

Marșul pentru Viață de la Paris – 40.000 de participanți au cerut protecția vieții umane

Francezii au răspuns într-un număr mare, duminică 19 ianuarie, la chemarea organizatorilor celui de-al nouălea „Marș pentru Viață”, iar împreună cu ei au fost prezente delegații din Spania, SUA, Austria, Slovacia, România, Italia, Portugalia, Macedonia, Olanda și Belgia. 

Prin amploarea participării, estimată de organizatori la 40.000 de persoane, și prin tematica abordată, „Marșul pentru Viață” desfășurat la Paris este cel mai important eveniment public pro-viață european.

„Vedetele” zilei au fost fără îndoială spaniolii, reprezentați prin Benino Blanco, președintele Forului Spaniol al Familiei, Alica Latorre, președinta Federației Spaniole a Organizațiilor Provita și Ignacio Arsuaga, fondatorul rețelei cetățenești HazteOir.org. Aceștia au vorbit despre importantul succes al mișcării pentru viață din Spania, a cărei tenacitate și dragoste a reușit să facă guvernul spaniol să adopte o nouă lege privind protecția copilului nenăscut și a maternității.

Mesaje de susținere și prețuire au transmis Papa Francisc I și „Jane Roe”, femeia care a jucat un rol cheie în legalizarea avortului în SUA, astăzi militantă pro-life.

Revendicările organizatorilor francezi s-au referit la necesitatea retragerii proiectului de lege aflat în dezbatere la Parlament, prin care se încearcă reducerea la tăcere a mișcării pentru viață; de asemenea, contra selecției prenatale cu pronunțate reflexe eugenice, căreia îi cad victime în special copiii cu trisosmii (Sindrom Down). De asemenea, au cerut să se ia în serios drama avortului și să fie stabilită o politică funcțională, veritabilă, de susținere a femeii însărcinate aflată în dificultate.

Ca o concluzie, se manifestă în Europa tot mai puternic o mișcare care înțelege că avortul este un act de gravă violență, căruia îi cad victime atât copilul cât și femeia, și nu un „drept”. Acest lucru a fost vizibil astăzi pe străzile Parisului.

Ideologia libertină care ne-a impus avortul este în acest moment în recul. În bătălia care opune „drepturile”, astăzi privirile se îndreaptă în fine și spre cel mai slab, spre cel fără de voce: copilul care încă nu s-a născut. Dacă politicienii europeni și din toată lumea doresc progres și recăpătarea încrederii oamenilor, trebuie să-i asculte și să privească realitatea în față. Iar Spania ne arată azi că se poate.

via http://www.provitabucuresti.ro

Read more...

Dorul

"Dorul se ivește pe neașteptate, vine năpraznic și fierbinte, vine ca vântul pentru că este legat de dragoste, care circulă, între cei ce se iubesc, ca gândul.

Dorul este un sentiment greu de definit. El nu e numai gândirea cu plăcere la ființa iubită, dar depărtată; nu e numai simțirea unei necesități de a fi cu ea; nu e nici numai transfigurarea chipului ei, datorita distanței și trebuinței de ea.

Ci în dor e prezentă într-un fel propriu și într-un grad foarte intens o duioșie, un sentiment indescriptibil, în care inima se topește de dragul ființei iubite."

Pr. Prof. Dumitru Stăniloae 

Read more...

Marșul pentru Viață 2014

 Eu știu unde voi fi pe 22-23 martie! Tu știi unde vei fi? Vino la Marșul pentru Viață!

 via http://www.provitabucuresti.ro

 Marșul are loc pe 22-23 martie 2014, în: Alba Iulia, Arad, Bacău, Brașov, București, Buzău, Cluj, Caracal, Constanța, Deva, Fălticeni, Galați, Giurgiu, Ocna Mureș, Onești, Pitești, Ploiești, Satu Mare, Sf. Gheorghe, Slatina, Târgoviște, Tg. Jiu, Tg. Mureș, Timișoara, Tulcea.

Acest videoclip filmat la Arad are multiple semnificaţii:

1. Paharele folosite nu sunt deloc întâmplătoare. Sunt pahare de iaurt de Curtici şi de Pecica, două localităţi unde oamenii trăiesc din roadele pământului, și au fost alese în semn de protest împotriva planului guvernanţilor de a permite exploatarea gazelor de şist din zona de vest a României. Vrem să putem mânca, noi şi urmaşii noştri, acest iaurt delicios şi peste 10, 20 sau 100 de ani!

2. Tinerii protagonişti s-au îmbrăcat, majoritatea, în ii. Unele mai vechi de 100 de ani, adevărate bijuterii ale neamului românesc. Ne iubim neamul, cultura lui, tradiţiile lui şi din el ne tragem seva, bucuria.

3. Protagoniştii - elevi de la 14 la 19 ani - au devenit voci pentru cei ce nu au voce: pruncii nenăscuţi în pericol de a fi avortaţi. Într-o societate modernă în care se promovează tot mai mult o cultură a morţii, ei au înţeles mai repede decât adulţii din jur că trebuie promovată şi susţinută viaţa, din prima ei clipă de apariţie. Un copil este un copil cu drept deplin la viaţă din momentul concepţiei.Ca un post scriptum, trebuie spus că toţi cei implicaţi, de la sunetişti, fotografi sau cameramani, au lucrat pro bono, având cu toţii acelaşi crez: ROMÂNIA! (sunet - Cosmin Harbei/Musiclab, cameramani - Onoriu Felea, Cristian Ţuţuroi, Sergiu Ilisie şi Alexandru Niga, foto - Alexie Kocso).

CLIP PROMO - MARȘUL PENTRU VIAȚĂ 2014!

Read more...

Despre buna întrebuințare a foamei, pe înțelesul celor care postesc

Un articol deosebit pentru o mai bună perspectivă asupra postului.

Lectură plăcută!

(...)Starețul mai avea un obicei la masă. Își turna întotdeauna ciorba într-o farfurie plată. Așa cum vă spun. Încercați să puneți o jumătate de polonic de ciorbă într-o farfurie plată și să o mâncați cu lingura. Așa o mânca el. Nouă însă ne umplea castroanele până sus. Asta am învățat tot de la el, pe viu, mai înainte de a o fi citit în cărți: ai dreptul să pui foamea doar asupra ta, dar nu și asupra aproapelui tău. Postul îți golește farfuria ta, pentru a o umple pe cea a aproapelui. „Postul care Îmi place”, ne învață Dumnezeu prin profetul Isaia (în capitolul 58), „este să dai pâinea ta celui flămând și să saturi sufletul celui amârât”, iar în Păstorul lui Hermas, o scriere foarte iubită, din secolul al doilea, creștinii care posteau erau îndemnați să facă acte de milostenie cu banii pe care i-ar fi cheltuit pe mâncăruri alese.(...)

Articolul complet pe: 

 http://ioanflorin.wordpress.com/2014/03/01/despre-buna-intrebuintare-a-foamei-pe-intelesul-celor-care-postesc/

Read more...

Dezvoltarea şi funcţionarea creierului copiilor şi tinerilor în societatea contemporană

Conferință care merită să fie urmărită cu siguranță! Reușește să acopere mai multe teme precum: manipularea și sexualitatea în mass-media, dezvoltarea creierului, consecințele pornografiei, depresia, femeia ca obiect sexual, sistemul educațional etc.

Virgiliu Gheorghe este biofizician şi doctor în bioetică, autor al cărţilor:

Efectele televiziunii asupra minţii umane (2005), Revrăjirea lumii (2006), Efectele micului ecran asupra minţii copilului (2006), Ştiinţa şi războiul sfârşitului lumii (2008), Pornografia, maladia secolului XXI (2011). Este coordonator al secţiunii ştinţifice a revistei Familia Ortodoxă.

Read more...

Cuvinte despre dragoste

„Asta ţine de dragoste: a privi la om şi a vedea în el o frumuseţe de nerăpit, iar totodată a te îngrozi

de ceea ce viaţa a făcut din el, a săvârşit asupra lui. Dragostea este tocmai extrema suferinţă, durere pentru că omul e nedesăvârşit şi totodată minunarea pentru că el este atât de uluitor, irepetabil de frumos. Şi iată, dacă priveşti măcar o dată la om în felul acesta, poţi să îl îndrăgeşti, în pofida a tot ce le sare în ochi altora. Cât de des nu se întâmplă ca celui îndrăgostit să i se spună: „ce ai găsit la el? ce ai găsit la ea?” – şi omul dă răspunsul absolut delirant: „dar nu vezi ce minunată este, ce frumos este?..” Şi se dovedeşte că, da, aşa şi este, omul cu pricina e minunat, pentru că cel care iubeşte vede doar rănile. De lucrul acesta, iată, e foarte important să nu uităm. Este extrem de important să ne amintim că dragostea este realistă până la capăt, că ea îl cuprinde în întregime pe om şi că ea vede, ea este văzătoare, însă în loc să osândească, în loc să se lepede de om, ea plânge pentru schilodirea lui şi este gata să îşi dea viaţa pentru ca tot ce-i bolnav, tot ce-i stricat să fie îndreptat şi tămăduit. Asta este ceea ce se numeşte atitudinea „cu întreagă înţelepciune” faţă de om, acesta este adevăratul principiu al dragostei, cea dintâi viziune serioasă.

Toţi credem că ştim ce este dragostea şi că ştim iubi. De fapt, foarte adeseori ştim doar să ne înfruptăm din relaţiile omeneşti. Credem că iubim un om pentru că avem un sentiment de deliciu faţă de el, pentru că ne este bine cu el – însă iubirea este ceva mult mai mare, mai pretenţios şi câteodată tragic.

În dragoste există trei aspecte. În primul rând, omul care iubeşte dă, vrea să dea. Pentru a da însă, pentru a da în chip desăvârşit, pentru a da fără să-i provoace durere celui care primeşte, trebuie să ştie să dea. Cât de des dăm nu din dragoste, dragoste adevărată, plină de abnegaţie, generoasă, ci pentru că, atunci când dăm, creşte în noi sentimentul propriei importanţe, propriei grandori! Ni se pare că a da este un mijloc de a ne afirma, de a ne dovedi nouă înşine şi celorlalţi propria importanţă. A primi de la cineva e însă foarte dureros în aceste condiţii.

Dragostea poate da numai atunci când uită de sine, când omul dă – cum a zis unul dintre scriitorii germani – aşa cum cântă pasărea, din prisosul inimii: nu pentru că îi este pretins, stors darul, ci pentru că a da este o cântare a sufletului, este o bucurie în care poţi să te uiţi pe tine însuţi, de dragul bucuriei altuia. Această dragoste, care ştie să dea, este mult mai rară decât ne închipuim.

Pe de altă parte, dragostea trebuie să ştie să primească – dar a primi este, uneori, cu mult mai greu

decât a da. Ştim cu toţii cât de chinuitor e să primeşti ceva, să accepţi o binefacere de la un om, pe care fie că nu-l iubeşti, fie că nu-l respecţi; este ceva înjositor, jignitor. Vedem aceasta la copii: când cineva pe care ei nu-l iubesc, cineva în a cărui dragoste ei nu cred, le dă un cadou, le vine să îl calce în picioare, pentru că îi jigneşte până în adâncul sufletului. Şi iată că, pentru a şti să dai şi să primeşti, trebuie ca dragostea celui care dă să uite de sine, iar cel care primeşte să îl iubească pe cel ce dă şi să creadă necondiţionat în dragostea lui. Trimiţându-şi una dintre monahii să ajute săracilor, ascetul occidental Vincent de Paul i-a zis: 

„Ţine minte: o să îţi trebuiască toată dragostea de care e în stare inima ta ca oamenii să-ţi poată ierta binefacerile…” 

Dacă ne-am aduce aminte mai des de lucrul acesta, ne-am mira mai puţin că cei din jur ne cer ajutor şi-l primesc de la noi fără bucurie, câteodată chiar cu strângere de inimă.

Chiar şi atunci unde atât a da, cât şi a primi e o sărbătoare, o bucurie, mai există însă şi o altă latură a

dragostei, de care noi uităm. Este vorba de jertfelnicie. Nu în sensul în care ne gândim noi de obicei la aceasta – de pildă, că omul care îl iubeşte pe altul e gata să muncească pentru el, să se lipsească pe sine de ceva ca acela să primească ceea ce-i trebuie, că părinţii se pot lipsi chiar şi de strictul necesar, pentru ca odraslele să fie sătule şi îmbrăcate şi să primească uneori bucurie de pe urma unui cadou. Nu, ci jertfelnicia de care vorbesc eu este mai severă, se referă la ceva mai lăuntric. Ea constă în aceea ca omul să fie gata, din dragoste faţă de altul, să se dea într-o parte. Şi lucrul acesta e de mare însemnătate.”

 
Sursa: Mitropolitul Antonie de Suroj – Taina iubirii, editura Sophia, 2009, pp.74-76

Read more...

Firul din cămașa lui Dumnezeu

Un autor drag mie, M. Şişkin, pe care l-am întâlnit şi unul dintre puţinii oameni pe care i-am simţit vii cu duhul, scria într-o carte de-a sa:  

”Mai ţii minte? Ai desenat că de la toate obiectele şi de la toţi oamenii câte un fir se duce într-un punct. Aşa e construită lumea. Mai întâi, am fost toţi la un loc, într-un întreg. După aceea, toţi am fost risipiţi, dar de fiecare este legat un fir, acesta de care suntem traşi înapoi. Şi de aceea, toată lumea se va aduna din nou într-un punct.” 

 Ei bine, nu știu de ce, dar cred că acest fir este firul din cămaşa lui Hristos... şi mă gândesc că dincolo de tot ceea ce suntem noi sau ceea ce NU suntem, dincolo de relaţiile dintre noi, fie de prietenie, fie de antipatie, fie de iubire, fie de ură sau frică, fie de incertitudine, dincolo de orice raport care se află între noi, mă gândesc că este Hristos, este acel fir tainic din cămaşa lui care ne leagă pe toţi. Acel fir care porneşte de la El şi trece prin sufletul tău, apoi prin sufletul meu şi aşa mai departe... prin sufletul fiecărui om.

Foto: Dani Brubaker

Read more...

Care este rolul tinerilor?

Prin ceea ce aleg ei, tinerii merg spre mai bine sau spre mai rău. La rândul său, fiecare tânăr poate influenţa alt tânăr şi aşa mai departe întreaga societate. Cu toţii ne dorim o societate frumoasă, echilibrată, însă cu toţii trebuie să lucrăm la acest echilibru, la această frumuseţe. Rolul tinerilor este foarte important, aş spune că poate mai important decât al bătrânilor, căci poate să existe o generaţie de bătrâni împietrită în anumite tipare, în anumite lucruri care duc la o stagnare a vieţii spre mântuire, a vieţii frumoase, a vieţii sănătoase, iar tinerii care vin din urmă să fie mai înţelepţi decât bătrânii, prin Duhul Sfânt cel dăruit nouă în Biserică. Atunci ei revigorează şi vindecă toate efectele negative ale generaţiei de dinainte. 

Deci dumneavoastră, ca tineri, acolo unde veţi fi în societate: profesori, medici, oriunde aţi fi, orice serviciu pe care îl faceţi sau îl veţi face, să nu uitaţi să fiţi creştini adevăraţi. Să vă faceţi şi serviciul, dar să fiţi şi o pildă, o mărturie a lui Hristos în lume. Noi, oamenii, suntem ca radiatoarele: ceea ce avem în noi, aceea dăm mai departe. Părintele Stăniloae spune că: Energia unui suflet se imprimă în fiinţa altui suflet. Un tânăr duhovnicesc îl poate lumina şi pe celălalt. Noi toţi suntem chemaţi să ne ajutăm unii pe alţii. Şi spun Sfinţii Părinţi: Un frate care întăreşte pe alt frate este ca o cetate întărită pe care porţile iadului nu o vor birui.

 

În particular, sufletul copilului în pântecele maicii sale este sub directa înrâurire a energiilor sufleteşti ale mamei. Rolul tinerilor şi tinerelor este foarte important, pentru că, dacă o fată creştină alege un alt creştin, şi navighează împreună pe calea mântuirii vieţuind duhovniceşte, echilibrul lor duhovnicesc se imprimă în fiinţa propriilor lor copii. În acest fel, generaţia tânără poate să influenţeze întreaga societate. De aceea Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: Daţi-mi mame bune şi voi schimba faţa lumii! De aceea, dacă câştigi duhovniceşte o generaţie tânără, e ca şi cum ai învia o ţară, iar dacă perverteşti generaţia tânără, e ca şi cum ucizi o naţiune întreagă.

Aşadar, rolul tinerilor în societate aş spune că este apocaliptic. De voi depinde toată România aceasta, şi de fraţii voştri elevi, studenţi, prieteni. 

Selecţii din dialogul dintre Protos. David R. și tinerii aflați la Mănăstirea Putna pe 1 ianuarie 2013

Read more...

Studenţii

 Din Ioan Alexandru, „Iubirea de patrie”

O întâlnire cu studenţii anului întâi în filologie este pricina rândurilor de faţă. Ei au păşit pragul Universităţii cu tot ce au moştenit de la părinţii lor mai bun, cu cele învăţate în liceu, dar temelia vieţii lor, fiinţa lor socială va fi plămădită, modelată, în aceşti ani, de către spiritul şi pilda personală a fiecăruia dintre noi, profesorii lor. Îmi amintesc ochii înlăcrimaţi ai unei studente care a ieşit de la un curs, unde tăria şi frumuseţea unei legi morale în care ea crescuse, era oarecum ironizată de la catedră. Ironia, spunea Kierkegaard într-un tratat, este cel mai rău sfetnic iar în anii de formaţie poate duce un suflet tânăr în prăpastie.

Feriţi-vă de ironie şi de beţie, spune un mare poet european tinerilor, beţia de orice fel. Aceşti ani să vă găsească zilnic ocupaţi cu marile idei şi probleme spirituale care au frământat umanitatea până astăzi, iar ca să aveţi puterea sufletească de lucru, aveţi grijă de curăţia şi integritatea voastră sufletească.

Unii veniţi din provincie în Bucureşti, folosiţi aceşti ani să-i cunoaşteţi istoria, muzeele.

Vin ploile şi toamna şi cele câteva săli cu capodopere din Grigorescu, Luchian, Petraşcu, Andreescu, Brâncuşi, dar şi Rembrandt şi El Greco, vă aşteaptă cu lumina lor să vă fericească zilele. Faceţi-vă drum zilnic în aceste locuri unde, chiar osteniţi fiind, vă veţi regenera sufleteşte pentru că Frumosul este fiul Adevărului. Cultivarea virtuţilor este cheia realizării omului în istorie; un om bun şi iubitor, jertfitor de sine, nădăjduitor, devine creator în familia lui, în Patria părinţilor şi strămoşilor săi, iar în creaţie este izvorul dătător de viaţă pentru fiecare dintre noi. 

fragment preluat din revista Cuvânt către tineri - Mân. Putna 2013

Read more...

Ne întâlnim în rugăciune

"Rugăciunea începe întâi cu mine, orişicare ai fi tu acel mine. Vezi neajunsurile tale şi te rogi Domnului. Dar în acest mine se roagă toată lumea, căci acum poate vorbesc pentru tine (şi tu eşti un eu) şi în durerile mele şi în neliniştea mea şi în căutarile şi frământările mele te exprimi şi tu."

-Pr. Rafail Noica - "Celălalt Noica"

Read more...

De ce avem nevoie de amintiri?

Cred că există în viaţă momente pe care omul le poartă în suflet, într-un loc sfânt, iar atunci când îi este mai

greu, găseşte un răspuns în ele. Mă întreb de ce omul nu poate ţine minte şi nu îşi poate cuprinde tot trecutul, zi cu zi, secundă cu secundă...

"O, sărmane! ţii tu minte câte-n lume-ai auzit,
Ce-ţi trecu pe dinainte, câte singur ai vorbit?
Prea puţin. De ici, de colo de imagine-o făşie,
Vreo umbră de gândire, ori un petec de hârtie;
Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?"

Adunăm în cufărul cu amintiri doar unele secvenţe din viaţa noastră, lăsând uitării momente importante pentru societate, dar atât de insignifiante pentru spiritul nostru, iar pe de o parte ţinem minte întâmplări atât de banale, dar care au menirea să ne salveze. Da, mă gândesc că o simplă amintire poate salva omul, fiind podul pe care merge deasupra unei prăpăstii. O scânteie de timp şi de simţiri ce poartă omul deasupra necazurilor şi durerilor sale, deasupra veninului vieţii...

O singură amintire frumoasă îi poate readuce în minte omului sufletul său de altă dată (îi poate reaminti cum era sufletul său de copil) şi îl poate opri să-şi bată joc de tot ce a fost bun în el cândva.
O amintire curată este garanţia şi dovada că în fiecare suflet s-a aflat măcar o dată, o singură dată ceva cinstit şi demn.

O amintire aparent banală îmi vine acum în minte. Îmi amintesc cum mâncam, într-o vară de postul Maici Domnului,  zacuscă cu roşii împreună cu verişoara mea. Nimic nu mi se părea mai bun în zilele acelea. Banala zacuscă era mai gustoasă în compania ei, pentru că râdeam mereu pe seama noastră, pentru că ne bucuram că suntem împreună după atât de mult timp. Ne aminteam de păţăniile din copilărie şi ziua ni se colora îndată. Nu ştiu de ce ţin minte toate astea... Poate pentru a-mi da seama că nu contează cât de bogată îţi este masa, ci cu cine împarţi tot ce ai.... Fiecare amintire este un rând scris pe care îl recitesc şi care îmi oferă putere să continui drumul.

Sunt imagini din trecut, flash-back-uri care îmi revin în minte câteodată pentru a mă face să meditez asupra unor aspecte din viaţa mea. Ele îmi înfloresc în minte tocmai atunci când am nevoie de ele. Sunt ca un refugiu...

iulie 2012

Read more...

Conștientizare

Vă invit să vizionați o realizare video scurtă, dar plină de substanță.

Filmulețul surprinde în câteva imagini povestea satului Geamăna din Transilvania, care a fost și el o victimă a mineritului de suprafață. După cum ne spune autorul, istoria deține un mod de a ne avertiza în privința anumitor aspecte. Din păcate și noi avem maniera de a uită lecțiile trecutului.

Acest video nu are nicio afiliere politică sau economică; face apel la informare și conștientizare cu privire la proiectele ce au impact asupra mediului.

#Rosia from Florin Cofar on Vimeo.

Mulțumiri lui Florin Cofar!

Read more...

Una dintre cele mai frumoase declarații de dragoste din literatura română

Liviu Rebreanu și Fanny Rădulescu s-au cunoscut pe terasa Oteteleșanu din București (situată pe locul unde se află astăzi Palatul Telefoanelor), unde, pe atunci, se adunau mai toți artiștii vremii. I-o prezentase bunul său prieten, Emil Gârleanu. Ea, absolventă a Conservatorului de Artă Dramatică, era actriță și scriitoare. El stârnise deja interesul prin nuvele publicate în revistele literare. Iată cum își mărturisea Liviu Rebreanu, în 1912, iubirea pentru Fanny.

“Mulți cred că se laudă zicând: “Iată inima mea! Vi-o dau… n-am nevoie de dânsa… Mie nu mi-e frică de chinurile geloziei, mie nu-mi pasă de tremurările înfrigurate ale iubirii! De un singur lucru mă feresc: să nu fiu banal! Aș vrea să sufăr, aș vrea să scrâșnesc din dinți, să-mi smulg părul și să adorm cu genele muiate în lacrimi! Astfel, cel puțin, aș ști că trăiesc, aș înțelege, poate, ce înseamnă a iubi… Dar zilele trec, veșnic aceleași, searbede și plictisitoare, și viața mea se scurge întocmai ca viața unei gâze netrebnice… Eu nu pot avea o iubire; eu nu pot avea decât iubiri. Iubirile acestea însă răsar repede, pâlpâie o clipă și apoi pier, dispar pentru totdeauna, parc-ar fi fost niște visuri pe care le uiți îndată ce te-ai deșteptat din somn…”

O, şi eu credeam că nu pot iubi, şi eu îmi închipuiam că vina nu este în mine, ci în ele, în femeile care nu merită să fie iubite!… Astăzi însă știu și înțeleg că iubirea este făcută pentru cei umili, că cei mândri nu vor putea iubi niciodată… Cei mândri își închipuiesc că nu au trebuinţă de inimă; ei nu vreau decât să cucerească, mereu să biruiască; ei cred, în sfârşit, că şi în iubire succesul e tot. Dorinţele lor poate se vor împlini, poftele lor poate vor fi mulţumite, da… dar, vai, iubirea n-au s-o cunoască niciodată.

Căci iubirea cere supunere, o supunere oarbă, ca şi credinţa. În iubire n-ai să fii convins niciodată, n-ai să aştepţi probe niciodată. Tot ce nu e supunere şi devotament nu e iubire. Trebuie să trăieşti mult, trebuie să suferi mult, trebuie să pricepi mult pentru ca inima ta să fie în stare a primi iubirea. Cei ambiţioşi, cei mândri, cei obraznici şi nerecunoscători nu pot şti ce este iubirea şi, aşa, cei mai mulţi dintre noi de-abia la vârsta de cinzeci de ani începem să înţelegem iubirea, atunci, deci, când e prea târziu…

Pe mine viaţa m-a frământat, m-a umilit; mie viaţa mi-a mulcomit glasul. Astfel am ajuns să nu mai spun că ele nu merită să fie iubite, ci strig pretutindeni: ştiu să iubesc fiindcă am învăţat a plânge, a suspina şi a mă resemna!

Astăzi aş vrea şi eu să nu iubesc, aş vrea să fiu iar mândru, ambiţios, cuceritor… Dintr-asta se vede că sunt îndrăgostit! Dacă aş şti cânta din syrinx, te-aş duce într-o poiană scăldată în lumină de lună, într-o poiană unde încă nu s-a încuibat mândria omenească, şi ţi-aş şopti la ureche cântecul celor iubiţi. Atunci poate ai pricepe şi tu că iubirea nu cunoaşte ceea ce lumea numeşte “a fi iubit”.

Te iubesc pentru că mă iubeşti: acesta este un schimb, dar nu e iubire. Te iubesc pentru că te iubesc, şi nimic mai mult; te iubesc numai pentru că te iubesc; aici începe iubirea. Îţi mulţumesc din suflet că te iubesc: acesta e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice: te iubesc pentru că eşti oacheşă; nici: te iubesc pentru că eşti bună. Omul îndrăgostit zice: te iubesc cu toate că eşti oacheşă, cu toate că eşti bună şi te-aş iubi chiar dacă ai fi blondă sau dacă ai fi rea.

Liviu Rebreanu împreună cu Fanny și fetița acesteia, Puia.

Poezia, zic unii, a falsificat iubirea. Poezia a făcut cântece, statui, versuri din sentimentul simplu şi firesc ce a fost odinioară iubirea, a făcut nebuni din oameni care, şi altmintrelea, erau cam porniţi spre nebunie, a făcut gurmanzi din oameni care până atunci erau înfometaţi. Eu însă zic că nu există poet, muzicant, pictor sau sculptor mai mare ca un îndrăgostit. Pentru ca artistul să înţeleagă poezia cea mare a suferinţei trebuie mai întâi să fi fost îndrăgostit. Nu poeţii au făcut iubirea, ci iubirea a făcut pe poeţi! Iar eu, care citesc bucuros în stele şi-mi fac o plăcere dintru a aşterne pe hârtie slovă lângă slovă, pot să jur că în slovele noastre umile sunt scrise toate tainele de amor ale cerului înstelat.

Cel ce pricepe viaţa stelelor pricepe şi iubirea omenească! Iubirea nu cunoaşte cuvintele credincios şi necredincios. Iubeşti pe altul, va să zică eu nu te iubesc: acesta nu e cântecul iubirii. Omul îndrăgostit nu zice niciodată: m-ai înşelat. Iubirea nu-ţi cere socoteală de sărutările ce ai dat sau nu ai dat altora. Iubirea nu-ţi scormoneşte trecutul şi nu-ţi cercetează prezentul. Viitorul este nădejdea ei; viitorul este egoismul ei. Nădejdea cea deznădăjduită, mângâierea cea nemângâiată sunt balsamul ei, care e tot atât de dulce ca şi suferinţa, ca şi iubirea.

Iubeşti, suferi, trăieşti: iată troiţa iubirii. Sărutările îţi alină setea, dar lacrimile îţi trezesc în suflet doruri mari, istovitoare şi dragi, pe care nu ţi le pot alina nici sărutările. Din ochi picură lacrimile, izvorul cel veşnic al iubirii; din iubire picură cântecul, poezia, frumosul, izvorul cel veşnic al lacrimilor.

O bobiţă de lacrimă, ce tremură sfioasă pe geana iubitei, e o comoară mai mare şi mai preţioasă decât sărutările şi îmbrăţişările tuturor femeilor din lume… O, vanitas, vanitatum vanitas! zice profetul. Toate suferinţele sunt deşarte! îţi şopteşte un glas dinlăuntru. Sărutări, lacrimi, iubire: toate sunt deşertăciuni mari, nimicuri pline de durere… Şi totuşi, pentru aceste nimicuri deşarte, pentru aceste deşertăciuni nepătrunse aş fi în stare acum să-mi dau tot ce am mai scump pe lume, aş fi în stare să-mi dau chiar viaţa…

Nu ştiu dacă e bine ceea ce fac sau e rău, dar simt că, dintre toate deşertăciunile lumeşti, am ales pe cea mai frumoasă, care e cea mai frumoasă fiindcă e cea mai deşartă din toate.”

Liviu Rebreanu, Mărturisire

Sursa: 

http://webcultura.ro/una-dintre-cele-mai-frumoase-declaratii-de-dragoste-din-literatura-romana/

Read more...